HappyNews.ro

Titluri:
RSS
ESTI AICI: Home SĂNĂTATE SANATATE Trei moduri simple in care poti sa prepari DROBUL DE MIEL acasa

Trei moduri simple in care poti sa prepari DROBUL DE MIEL acasa

Drobul se prepară din organele mielului, fierte şi tocate mărunt, la care se adaugă multe verdeţuri, ouă, puţină smântână. Amestecul se pune apoi la cuptor. Din punct de vedere nutriţional, drobul de miel are un conţinut caloric redus şi poate constitui aperitivul perfect. O felie de drob conţine 80 de kilocalorii.

Drob de miel - varianta 1

Ingrediente

● măruntaiele (ficat, plămâni, splină şi rinichi) de la miel, aproximativ 500 de grame
● două ouă fierte
● două ouă crude
● o felie de pâine muiată în lapte
● o legătură de ceapă verde
● o legătură de pătrunjel
● o legătură de mărar
● o lingură de smântână
● sare şi piper după gust
● o foaie de tăiţei
● ulei pentru uns tava

Mod de preparare

Se fierb măruntaiele în apă cu sare. Când se răcesc, se trec prin maşina de tocat carne, împreună cu felia de pâine muiată. Se adaugă ouăle crude, smântâna, sarea, piperul, verdeaţa tocată mărunt, ceapa tocată cu tot cu cozi.

Se amestecă totul. Se unge cu ulei o formă de chec sau o tăviţă smălţuită, după care se pune foaia de tăieţei, lăsând mult şi pe margini. Apoi, se pune jumătate din umplutură în tavă, iar ouăle fierte se pun pe suprafaţa umpluturii sau în interiorul ei. După ce a fost pusă şi a doua cantitate de umplutură, se nivelează cu lingura, se întorc marginile din foaia de tăieţei lăsate pe dinafară peste umplutură.

Tava sau forma de chec se bagă apoi la cuptor unde se lasă 30 de minute.

Drob de miel - varianta 2

Ingrediente

● măruntaiele (ficat, plămâni, splină şi rinichi) unui miel de aproximativ 7-8 kilograme
● opt ouă
● trei legături de ceapă verde
● o legătură de pătrunjel
● trei legături de mărar
● două linguri de smântână
● o lingură de unt
● zece linguri de făină
● 50 de grame de ulei
● o lingură de sare
● o lingură de piper

Mod de preparare

Se fierb măruntaiele de miel şi se lasă să se răcească, apoi se taie în bucăţele mici. Ceapa se taie mărunt şi se căleşte puţin în ulei. Se toacă mărunt şi verdeaţa şi apoi se adaugă peste carnea tocată mărunt, peste care se pune ceapa călită şi şapte ouă bătute spumă cu mixerul. Toate aceste ingrediente se amestecă, timp în care se adaugă sarea, piperul şi două linguri de făină.
S

e unge o tavă cu ulei sau cu unt şi se tapetează cu restul de făină. Apoi se pune amestecul de drob şi se dă la cuptor la foc potrivit. După aproximativ 10-15 minute se scoate şi se adaugă deasupra oul rămas, bătut spumă. Se lasă la cuptor pentru aproximativ 30-35 de minute, până prinde o crustă rumenă. Sepoate mânca atât cald, cât şi rece, tăiat felii, aşezate pe frunze de salată verde şi, după preferinţă, cu smântână.

Drob de miel - varianta 3

Ingrediente:

● organele de miel: ficatul, splina, rinichii, inima, plămânii
● două-trei legături de ceapă verde
● una-două legături de usturoi verde
● două legături de pătrunjel
● o legătură de mărar
● patru ouă
● patru linguri de ulei
● prapur de miel
● 20 de grame de unt
● pesmet, sare şi piper
● opţional: 500 de grame de ficat de pui sau pipote de pui
● opţional: două-trei ouă fierte tari

Modul de preparare:

Se spală bine organele în apă rece. Se taie în bucăţi de 3 centimetri lăţime, se curăţă de cheaguri de sânge şi pieliţe şi se lăsă 15 minute în apă cu oţet (trei părţi apă şi o parte oteţ) cât să acopere măruntaiele tăiate mărunt, pentru a scoate mirosul specific cărnii de miel. Dacă se doreşte, pentru a îmbunătăţi gustul drobului, pe lângă organele de miel se mai pot pune la drobul de miel şi 500 de grame de ficat şi pipote de pui, care se taie şi ele mărunt. Se fierb timp de 30 de minute, apoi se răcesc şi se dau prin maşina de tocat.

Între timp, se pregăteşte verdeaţa. Se curăţă şi se spală ceapa verde şi usturoiul, se toacă şi se călesc în ulei. Peste ceapa şi usturoiul călit se pune pasta de organe, pătrunjelul şi mărarul tocat, ouăle crude, sare şi piper după gust şi se amestecă. Compoziţia de drob de miel trebuie să arate ca o pastă închegată, dacă este încă sfărâmicioasă se mai adaugă ou.

În mod tradiţional drobul de miel se coace în prapur de miel. În acest caz prapurul se spală bine şi se pune în tavă, lăsând marginile în afară. Se adaugă compoziţia de drob de miel, se pot pune în aceasta şi câteva ouă fierte tari, întregi, apoi se acoperă cu prapurul. Dacă nu folosim prapurul, se unge tava cu unt şi se presară cu pesmet, apoi se adaugă compoziţia de drob de miel.

Tava se bagă în cuptor 60 de minute, până când drobul de miel prinde o crustă aurie.

Sursa: Gandul


Newer news items:
Older news items:

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează