HappyNews.ro

Titluri:
RSS
ESTI AICI: Home TEHNOLOGIE TEHNOLOGIE Studiu: TABLETELE ELECTRONICE sunt folosite in primul rand pentru JOCURI

Studiu: TABLETELE ELECTRONICE sunt folosite in primul rand pentru JOCURI

Scrie email Print PDF

Conform unui studiu realizat de către departamentul de Mobile Advertising al Google, în S.U.A., tabletele electronice sunt folosite cel mai des pentru jocuri. 84% din cei 1.400 de clienţi chestionaţi care deţin tablete au declarat că folosesc gadget-ul pentru a se juca, scrie TGDaily.com.

În cadrul studiului, s-a calculat şi procentul în care sunt folosite celelalte aplicaţii ale tabletelor. 78% dintre utilizatori folosesc tableta pentru a naviga pe Internet, 74 % pentru poşta electronică, 61% pentru a citi ştiri, 56% s-au conectat la reţelele sociale, 51% au ascultat muzică şi s-au uitat la clipuri video, iar 48% au citit cărţi electronice.

Cei de la Google nu au vrut să facă publice ce mărci de tablete deţineau persoanele chestionate, însă publicaţia citată presupune că majoritatea lor aveau un iPad.

De altfel, cei 1.400 de utilizatori de tablete au fost întrebaţi cât timp folosesc gadgetul pe zi. 38% dintre aceştia petrec două sau mai multe ore utilizând tableta electronică, 30% nu depăşesc două ore, iar restul petrec până la o oră pe zi folosind aplicaţiile tabletei.

Cei mai mulţi clienţi ai tabletelor, 82%, le folosesc de acasă, 11% pe drum şi doar 7% se distrează cu gadgetul cu touchscreen la locul de muncă.

Cercetătorii implicaţi în acest studiu consideră, însă, că, după ce va trece perioada în care tabletele vor fi "o noutate", cei care vor deţine acest gadget îl vor folosi pentru alte aplicaţii precum e-mailul sau conectarea la reţelele de socializare.

Sursa: Mediafax


Newer news items:
Older news items:

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează